5 dosare penale privind zădărnicirea combaterii bolilor. Peste 8.700 de amenzi privind restricționarea circulației
În cursul zilei de ieri, 5 aprilie, aproape 12.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.