În urma colaborării dintre poliţiştii români și germani, în cadrul unei operaţiuni de tip E.N.F.A.S.T., a fost depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru infracţiuni cu violenţă.

La data de 19 noiembrie a.c., în urma unei operaţiuni E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams) desfăşurate de poliţiştii Serviciului Urmăriri – Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cooperare cu poliţiştii din Germania, a fost depistat şi reţinut un bărbat care erau urmărit internaţional.

Astfel, în localitatea Rodgau din Germania, poliţiştii au depistat un bărbat, de 42  de ani, urmărit naţional şi internaţional de autorităţile judiciare române, care se sustrăgea de la executarea unui mandat de arestare preventivă emis pe numele său de Tribunalul București, pentru săvârşirea infracţiuni de omor calificat.

Cel în cauză este bănuit că, în cursul lunii mai a.c., ar fi aplicat mai multe lovituri cu un corp contondent unui minor în urma cărora acesta a decedat.

Cel în cauză a fost arestat în Germania, fiind declanşată procedura de predare către autorităţile române.

Informaţii de background:

E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de “Urmăriri”, pentru  a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanele urmărite în baza mandatului european de arestare.

Prin rezoluția numărul 15382/10 ENFOPOL 300 COPEN 233 CRIMORG 187 din 27.10.2010 privind E.N.F.A.S.T., Consiliul Europei a încurajat crearea unei astfel de rețele, având garanția că “rețeaua informală va constitui un forum ideal pentru schimbul de  informații și bune practici în întreaga Uniune Europeană și că va facilita stabilirea și menținerea activă a contactelor între membrii săi” .

Rețeaua E.N.F.A.S.T.  a devenit operațională la data de 01.10.2012, fiind finanțată prin fonduri europene accesate de către Poliția Belgiană.

E.N.F.A.S.T. este o rețea informală de contacte și un grup de cooperare, în toate aspectele legate de găsirea și arestarea urmăriților internațional.

Scopul proiectului E.N.F.A.S.T. este acela de a spori gradul de securitate în interiorul Uniunii Europene, prin creșterea eficienței în activitatea de urmărire și arestare a infractorilor  urmăriţi internaţional.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here