Un tânăr a fost depistat de polițiștii din Iași în timp ce deținea asupra sa produse suspecte a face parte din categoria drogurilor. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

La data de 3 aprilie 2020, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași au oprit și legitimat un tânăr, care ar fi sosit cu trenul București – Iași și care, la vederea polițiștilor, ar fi încercat să se sustragă controlului și să arunce un pachet de mici dimensiuni.

În urma efectuării controlului corporal și verificării pachetului, s-a constatat că în interior se află un produs susceptibil a proveni din categoria drogurilor.

De asemenea, tânărul avea asupra sa o declarație pe propria răspundere pentru deplasări pe timpul stării de urgență instituite la nivel național, pe care ar fi completat-o în fals, sub motivul deplăsării în interes professional.

Tânărul cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și  fals în înscrisuri sub semnătură private a fost condus la audieri, iar față de acesta procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore.

La data de 4 aprilie 2020, acesta a fost prezentat Tribunalului Iași, instanța dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here